Un sistem unic de conducere

Un model social avansat

S

Sistemul de conducere al NAOS se bazează pe fundația acționarilor, ceea ce pune temeliile unui nou model, cu ambiția de a transcede schemele capitaliste uzuale.

Specificitatea modelului o reprezintă separarea participațiilor de capital și puterea de adoptare a deciziilor pentru a crea și a asigura creșterea sustenabilă a companiilor, în spiritul echității, justiției și independenței. Acest sistem de conducere asigură longevitatea companiei, cauza și rațiunea de a fi și scopul acesteia.

Acest model permite să se administreze două tipuri de activități:

Activitățile comerciale prin intermediul companiilor noastre:

NAOS, prin mărcile sale, prezent în acest moment în sectorul îngrijirii pielii și, în viitor, în sectorul îngrijirii umane;
NAOS Institute of Life Science, care dezvoltă proiecte majore de cercetare în domeniul îngrijirii umane (Sănătate, Frumusețe, Stare de bine).
Și divizia de diversificare financiară și inițiativă NAOS care se ocupă de participațiile în noile companii sau alte structuri care își desfășoară activitatea în domeniul îngrijirii umane.

 
 

Și activități caritabile prin intermediul fondului de investiții:

Fondul de investiții deține activele societății. Acesta își propune să dezvolte și să susțină acțiuni non-profit în vederea creșterii potențialului uman.

Carta NAOS

Carta stabilește fundațiile unui nou model social avansat.

C

Carta este un document oficial care stabilește un nou model de conducere, cu ambiția de a transcede schemele capitaliste uzuale.

Concepută și elaborată în 2011 de Jean-Noël Thorel, Carta stabilește normele și principiile de funcționare ale companiei NAOS, cu respectarea valorilor acesteia. Este concepută pentru a permite:
– creșterea sustenabilă pentru NAOS și misiunea sa,
– inovarea mărcilor NAOS,
– implementarea acțiunilor în vederea dezvăluirii potențialului uman,
– diversificarea în domeniul îngrijirii umane.

illustration naos

Vorbim de o Cartă a regulilor și a valorilor care conduc toate deciziile privind cele patru misiuni enumerate.

Scopul său final este să asigure longevitatea și dezvoltarea activităților NAOS prin intermediul creșterii sustenabile.

Reprezentată în cadrul conducerii NAOS de Președintele Jean-Noël Thorel, împreună cu Céline Nebout și Alexandre Dhuiège, stabilește procesul de adoptare a deciziilor privind nominalizarea diferitelor autorități în cadrul companiei și efectuarea investițiilor majore.